|
|
Reprezentand judetul Arges, am intalnit participanti din diferite judete ale tarii si din Bulgaria, intrucat proiectul avea ca scop o colaborare intre Romania si Bulgaria. Inca din prima zi ne-au fost prezentati colegii si trainerii, printre care s-au numarat Monika Ballin, trainerul principal, Nicoleta Nicolescu-moderator, Alin Dragulin-presedintele TNL Calarasi si Elisabeta Tsvetkova. Ne-a fost prezentat programul pentru zilele urmatoare, cu seminare de-a lungul intregii zile, in cadrul carora ne-au fost introduse notiuni de baza referitoare la tema proiectului si nu numai Acestea avau ca scop organizarea unei comunitati functionale pt dezvoltarea economiei. Am avut ocazia de a discuta liber, pune intrebari si primi raspunsuri clare despre cum am putea avea o comunitate care sa ne satisfaca nevoile, luand in considerare toate deficientele unei comunitati si toate aspectele care s-ar putea imbunatati. De-a lungul seminarelor am avut ocazia de a ii asculta pe Cristian David(membru al Parlamentului), Teodor Melescanu si Victor Ionescu(vicepresedinte Biroul National TNL), care ne-au vorbit franc despre toate problemele cu care se confrunta comunitatile locale, incercand cu totii sa gasim solutii pentru remedierea lor. De asemenea, pe langa cursurile zilnice, am fost impartiti in grupuri mixte, romani-bulgari, pentru a realiza un proiect care sa reflecte colaborarea dintre municipalitatile Calarasi si Silistra, care sa respecte tema si pentru care am putea primi fonduri europene. Am avut ocazia de a ii cunoaste mai bine pe colegii mei, contribuind fiecare cu idei pentru realizarea proiectului. Eu si echipa mea ne-am gandit la a realiza o scoala de valori, pentru ambele comunitati unde tinerii si nu numai isi pot imbunatati talentele si invata lucruri noi, in conditiile in care nu se vor face costuri mari, turismul se va dezvolta si mediul va fi protejat. Mai exact, liberalizarea nu se refera la o lipsa totala a regulilor, ci trebuie luate in considerare toate efectele. Dupa terminarea seminarelor, seara aveam ocazia de a socializa cu toti colegii si chiar cu prezentatorii, s-au organiat diferite evenimente pentru a ne creea un ambient cat mai placut, incat am ramas cu amintiri foarte placute si prietenii care se vor pastra. In ultima zi, am primit diplomele si ne-am putut lua la revedere de la toti si impartasi sentimente de nostalgie si regret o data cu incheierea scolii. In final, pe langa notiunile invatate in cadrul seminarelor si oamenii importanti, impunatori pe care am avut ocazia sa ii ascult si pe care ii vad ca pe un exemplu, am putut cunoaste oameni extraordinari cu care am impartasit aceleasi emotii si le multumesc colegilor mei de la TNL Pitesti pentru ca mi-au oferit ocazia de a merge la aceasta scoala.
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved." |







Vara aceasta, in perioada 30 iunie-3 iulie, am participat la proiectul “Scoala regionala Dunarea 


Scoala regionala Dunarea de Jos
ACORDUL CADRU
Laurentiu Achimescu - omul care a invins sistemul
Incredibila poveste a doi PDL-isti
Ascensiunea unui nomenclaturist, cazul “fostului comunist” Traian Basescu
eRomania sau nu eRomania