•Abandonarea intereselor nationale prin servilism in relatiile cu URSS dupa 1945;

 

•Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin inscenari si fraude, mai ales dupa furtul alegerilor in noiembrie 1946;

 

•Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor si a militantilor;

 

•Impunerea unui regim dictatorial total infeudat Moscovei si ostil valorilor politice si culturale nationale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democratiei ca miscare politica opusa bolsevismului PCR;

 

•Sovietizarea totala, prin forta, a Romaniei, mai ales in perioada 1948-1956, si impunerea unui sistem politic despotic, condus de o casta profitoare (nomenclatura), strans unita in jurul liderului suprem;

 

•Politica de exterminism social (lichidarea fizica, prin asasinat, deportare, intemnitare, munca fortata, a unor categorii sociale - burghezie, mosierime, tarani, intelectuali, studenti) ghidata de preceptul luptei de clasa a facut intre 500 000 si doua milioane de victime;

 

•Persecutia minoritatilor etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuala;

 

 

•Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista armata in munti (1945-1962);

 

•Represiunea impotriva cultelor, desfiintarea Bisericii Greco-Catolice;

 

•Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor oponenti colectivizarii, lichidarea violenta a revoltelor taranesti (1949-1962);

 

•Deportarile cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vanzarea” evreilor si germanilor;

 

•Represiunea impotriva culturii, cenzura extrema, arestarea si umilirea intelectualilor neinregimentati ori protestatari (1945-1989);

 

•Reprimarea miscarilor si actiunilor studentesti din 1956;

 

•Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte greve din anii 1980;

 

•Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii 1970 si 1980;

 

•Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin daramarile din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucurestiului);

 

•Crearea de lagare pentru copiii fara parinti sau cu handicap (ex: Cighid);

 

•Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentatia rationala”; infometarea populatiei, oprirea caldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un intreg popor;

 

•Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste;

 

•Masacrarea manifestantilor, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, in timpul Revolutiei din 1989.

 

 

 

Considerand ca exista in sufletul si in mintea fiecarui tanar din generatia mea intrebari referitoare la starea de fapt a populatiei, atat in perioada de dinainte de 1989, cat si in prezent, avand perspectiva unui viitor ce nu poate fi privit cu optimism, am decis sa fac o paralela intre momentul decembrie 1989 si decembrie 2010, pentru a incerca sa identific macar cateva raspunsuri.

Ori, pentru a demonstra impotriva ipotezei ca “era mai bine inainte”, asa cum aud din ce in ce mai des in ultima perioada, aduc mereu ca argument faptul ca acum avem alternative. Folosirea lor in schimb... lasa de dorit.

Pentru a pune la stanga si la dreapta unei linii cele doua momente, decembrie 1989 si decembrie 2010, trebuie sa avem ca repere atat nivelul de trai al romanilor vazut prin perspectiva omului de rand, cat si conditia esentiala a libertatii, o libertate in cel mai larg sens al ei. Acesta a fost scopul definitoriu al martirilor Revolutiei, scop ce avea sa devina crezul nostru, al tuturor, intr-o libertate nestingherita si nealterata de nimeni.

Revenind la conceptul de libertate si la ceea ce au insemnat acesti 21 de ani atat pentru noi, cat si pentru parintii nostri, consider ca este necesar sa dau cateva exemple, primele dintre ele fiind acelea ca am avut “privilegiul” de a vedea mai mult de doua posturi la televizor si ca nu am fost nevoit sa stau ore in sir la cozi interminabile pentru alimentatia de baza. Pot spune cu mandrie ca ma pot plimba oricand si oriunde nestingherit, dar asta numai datorita sacrificiilor facute acum doua decenii. 

Rolul acestui simpozion este acela de a-i da Cezarului ce-i al Cezarului, cu alte cuvinte recunoasterea cuvenita pentru jertfa facuta. Comemorarea victimelor Revolutiei este un demers moral al primei generatii libere de comunism pentru ca noi suntem cei care pot afirma cu tarie ca suntem “nascuti liber”. 

Uitandu-ne in urma si vazand ca nu avem mai mult de 300 de kilometri de autostrada in toata aceasta perioada, vazand ca orice proiect referitor la calea ferata sau infrastructura a fost dat la o parte lasand locul hypermarket-urilor si cartierelor rezidentiale, poate fi vazut ca un complex al inavutirii si zgarceniei romanului. Aceasta “megalomanie la scara micro” ne-a facut sa construim palate pe nisip. La propriu si la figurat. Pentru ca, nu putem decat sa ne miram ca in loc sa suplimentam bugetul invatamantului, noi suplimentam fondul de patrimoniu al Guvernului, aruncand pe apa sambetei milioane de euro intr-o tara in care exista cetateni care mor de foame.

Ca o solutie pentru starea in care s-a ajuns acum, consideram ca trebuie imbunatatit sistemul de invatamant care ar trebui, cel putin teoretic, sa se transforme treptat intr-un sistem al valorilor. Acel sistem de invatamant pe care Presedintele il subnutreste prin intermediul Guvernului. Ca un paradox, tot el critica rezultatele numindu-i inapti si inculti pe cei care sunt, indiferent ca doreste sau nu domnia Sa, un model pentru scoala romaneasca. Din pacate nu putem pretinde sa seceram graul daca nu l-am semanat.

Acum 21 de ani se murea pentru libertate, acum se moare cu zile in spitalele romanesti. Atunci se daramau case, acum le pierdem in fata creditorilor. Starea de saturatie la care ar fi trebuit sa fi ajuns pana acum ma duce cu gandul catre lacunele de exprimare pe care le are populatia din Romania. Ceea ce vreau sa spun este nu mai pot accepta bataia de joc fata de parintii si de bunicii mei. M-am saturat sa vad cum le sunt taiate pensiile si salariile, lasand generatii intregi datoare vandute pentru simplul fapt ca detin puterea si sa stiu cum sa profite de slabiciunile acestui popor. Avem nevoie de tot sprijinul tinerilor pentru a inlatura ceea ce astazi consideram metehne ale trecutului, cu alte cuvinte pentru a inlatura mentalitati. Acesta este proiectul pe care ni l-am asumat si drumul pe care il avem de parcurs. 

Culmea, din unele puncte de vedere, critica la adresa actualului regim a ajuns sa fie ca pe vremea raposatului, anume egala cu zero. Indiferent cat de oripilati suntem de masurile pe care le iau, de faptul ca nu respecta legea, lucrurile merg inainte cu o nonsalanta absoluta. Pentru ca, din pacate nu exista o constiinta nationala a romanilor. Fiindca indiferent cat de rau am trai, noi suntem poporul care mereu va spune ca maine va fi mai bine. Ca atare, cer colegilor mei de generatie o noua revolutie, a bunului-simt, a ideilor, a schimbarii de atitudine prin care sa demonstram tuturor celorlalti ca meritam ceva mai bun, ca generatiile care ne vor succeda nu merita sa plateasca greselile predecesorilor nostri.

Daca Ceausescu acum 20 de ani avea inconstienta de a crede ca lucrurile vor merge nestingherite inainte, Basescu al zilelor noastre ne-o demonstreaza intr-un mod inedit. Eludand legea si facand din statul de drept al unui regim parlamentar o republica prezidentiala, nu face decat sa adanceasca derapajele catre autoritarism, fiind depasit de realitatile economice si sociale.

Elevii si studentii zilelor noastre, altfel spus intelectualii de maine nu trebuie sa faca altceva decat sa vina cu proiecte pentru comunitatea in care traiesc, dincolo de orice coloratura politica. Dar trebuie sa fie constienti ca schimbarea nu poate veni de pe o zi pe alta. Ea trebuie sa apara mai intai in inimile si in sufletele noastre si de-abia mai apoi o vom vedea in jurul nostru. Si asta pentru ca cel mai greu obiectiv este acela de a schimba mentalitatile, de a suplini o educatie care in unele cazuri nu a aparut nici din familie, nici din scoala si pe care nici societatea nu o mai poate oferi.

Dincolo de orice cifra statistica si de orice lectie de istorie, Romania s-a transformat intr-o tara a paradoxurilor, a contrastelor dintre oamenii foarte bogati si cei foarte saraci, clasa de mijloc fiind pe cale de disparitie. In acest context, libertatea este cel mai de pret lucru pe care il putem avea, dar soarta unei natiuni nu trebuie sa stea in mainile unor oameni care nu stiu ce sa faca cu ea.